Familia mea:
- Mama: păuniță
- Tatăl: păun
- Copilul: pui de păun
Cum arăt: sunt pasărea cu cele mai strălucitoare pene şi am cel mai impresionant dans de împerechere. Am un corp durduliu, un gât lung şi subţire care se termină cu un cap mic. Pe cap, penele mele sunt asezate in forma de evantai. Penele mele sunt de culoare albastru-închis pe piept şi pe gât, brun-deschis pe aripi. Cele 100-150 de pene foarte lungi, cu desen multicolor denumit “ochi de păun” sunt de fapt o trenă, coada propriu-zisă fiind penele de dedesubt, care mă ajută să ridic trena. Păuniţe sunt mai puţin colorate, predominând culoarea brun-deschis, cu verde pe gât. Anvergura aripilor poate ajunge la 80-160 cm.
Cât cântăresc: am o greutate care variază între 4 si 8 kg
Cât trăiesc: pot ajunge până la vârsta de 20 de ani.
Ce mănânc: sunt o păsăre omnivoră şi în libertate mă hrănesc cu reptile mici, insecte, viermi, rozătoare mici, seminţe. În captivitate, alimentaţia de bază este formată din boabe şi seminţe, la care se adaugă fructe proaspete, legume, dar şi ierburi şi verdeţuri.
Unde mă întâlneşti: pe lângă casele oamenilor, iar dacă sunt în libertate mă poţi vedea prin arbori sau înconjurat de tufe şi arbuşti.
Cum mi se măreşte familia: Paunița depune în cuib câte un ou fertil pe zi timp de o săptămână sau chiar 10 zile şi le cloceşte timp de 28-30 de zile. La ieşirea din ou, puii au 100 grame şi pot merge imediat, dar le va lua două săptămâni să poata zbura în copaci.
Cum mă comport: suntem foarte sociabili, rezistenţi, sedentari, dar şi tare grijulii.
Ce foloseşti de la mine: penele
Știaţi că… ?
- păunii au 11 feluri de strigăte, foarte puternice…
- păuniţele sunt cunoscute în lumea animalelor printre cele mai bune mame, iar de îngrijirea puilor se ocupă numai ele…
- există trei specii de păuni: păunul Indian (albastru), păunul verde şi păunul de Congo (este pe cale de dispariție); mai există şi păuni albi (au modificări genetice)…
- păunul indian este pasărea națională a Indiei, fiind o specie protejată. În religia Hindusă, ochii de pe coadă reprezintă „ochiul zeilor”…
- sunt menționați în Biblie ca fiind unul dintre cele mai prețioase bunuri aduse din Asia de vasele Regelui Solomon…
- trena păunului, când este desfacută în semicerc are 1,8-2 metri lățime şi 1 metru înălțime.