Familia mea:
- Mama: găină (cloșcă)
- Tatăl: cocoș
- Copilul: pui de găină
Cum arăt: sunt o pasăre nu foarte mare. Corpul meu este acoperit cu pene. Deşi am aripi, pot să zbor doar foarte puțin (13 sec.), pe distanţe foarte scurte, dar merg foarte repede 14 km/oră. Pe cap am o creastă roşie, dar creasta cocoşului este mult mai mare. Picioarele mele se termină cu 4 degete, cu gheare, iar cocoşul mai are şi un pinten mare. Inima mea bate de 280-315 ori/minut.
Cât cântăresc: cocoşul este mai mare şi ajunge de la 3,5 kg până la 5 kg, însă nici eu nu mă las mai prejos şi pot ajunge de la 3 până la 4,5 kg.
Cât trăiesc: trăiesc între 5-10 ani, dar au existat şi găini care au trăit şi 20 de ani .
Ce mănânc: sunt pasăre omnivoră şi mă hrănesc cu seminţe, ierburi, frunze, insecte, râme, larve, grăunţe. Neavând dinţi, înghit mâncarea intreagă, iar pentru a o putea mărunţi, am o pipotă cu o musculatură foarte puternică, unde cu ajutorul pietricelelor şi nisipului înghiţite de mine, reuşesc să mărunţesc hrana.)
Unde mă întâlneşti: originară din India, mă găseşti peste tot în lume, mai ales în curtea gospodăriilor.
Cum mi se măreşte familia: după ce am depus un număr suficient de ouă, mă concentrez pe incubarea acestora şi acum mă numesc „cloşcă”. Stau în cuibar timp de aproximativ 21 de zile şi dacă mă deranjeaza cineva fac gălăgie. În tot acest timp stau de vorbă cu puişorii mei din ou. Întorc ouăle în cuib de 5 ori/zi.
Cum mă comport: sunt pasăre sociabilă şi împreună cu suratele mele trăim într-un cârd. Prin „ciugulit” stabilim o ordine între noi, având prioritate la mâncare şi locurile de cuibărit.
Ce foloseşti de la mine: carnea, penele şi ouăle.
Știaţi că… ?
- greutatea minimă a unui ou de clocit este de 53 g. O gaină poate depune 227 de ouă pe an…
- găinile îşi pot auzi puişorii piuind în ou, şi cu grijă, cu lovituri uşoare cu ciocul îi vor încuraja să iasă din ou…
- un ou fecundat începe dezvoltarea într-un pui atunci când temperatura ajunge la 30°C..
- există mai mult de 150 specii de găini, de diferite culori, modele şi mărimi
- populaţia globală de găini este de cca 24 miliarde (mai multe decât oameni)…
- au fost domesticite acum 8000 de ani.
- gâtul găinii are mai multe oase decat cel al girafei…
- este cea mai apropiată rudă a dinozaurlui Tyrannosaurus rex
- găinile folosesc peste 30 de tipuri de sunete pentru a transmite diferenţele intre ameninţări.