Familia mea:
- Mama: emu
- Tatăl: emu
- Copilul: pui de emu
Cum arăt: sunt o pasăre mare dar nu pot zbura. Am o înălţime cuprinsă între 1.5-1.9 m. Am gâtul și picioarele lungi, acestea din urmă fiind foarte puternice și au la capăt 3 degete cu gheare. Penajul are dungi distincte maro.
Cât cântăresc: între 18 și 55 kg.
Cât trăiesc: între 10-15 de ani, în funcţie de condiţiile de mediu.
Ce mănânc: o varietate de specii de plante, insecte, reptile mici, amfibieni etc. Înghit pietricele mici care mă ajuta la digestie.
Unde mă întâlneşti: trăiesc în Australia, în pădurile de eucalipt și în stepe.
Cum mi se măreşte familia: femelele depun în medie 11 ouă mari, cu coaja groasă și culoarea verde inchis. Masculul clocește 56 de zile, timp în care nu bea și nu mănâncă. Acesta întoarce ouăle de cel puţin 10 ori pe zi. În aceasta perioadă masculul pierde o treime din greutate, din rezerva sa de grăsime.
Cum mă comport: picioarele lungi și puternice mă ajută să mă deplasez cu o viteaza de până la 50 km/h. Cele 3 gheare au un rol important în apărare, putând provoca răni serioase adversarilor. Penajul variaza în funcţie de factorii de mediu și mă ajută să mă camuflez.
Ce foloseşti de la mine: păsările sunt crescute pentru carne, piele și grăsime. Carnea are un conţinut scăzut de grăsimi și de colesterol. Grăsimea este folosită în producerea cosmeticelor, suplimentelor alimentare sau produse terapeutice.
Știaţi că… ?
- femelele sunt de obicei mai mari decât masculii…
- un ou de emu este echivalent a 10-12 ouă de gaină…
- este direct înrudită cu struţul, fiind a doua cea mai înaltă pasăre din lume…
- din aceiași familie mai fac parte: casuarul (Australia), nandu (America de Sud) si kiwi (Noua Zeelandă)…
- masculul este cel care clocește ouăle timp de aproape 2 luni…
- poate atinge o viteză de până la 50 km/h…
- ochii sunt protejaţi de pleoape duble unele transparente care ţin praful și vântul departe și celelate pentru a clipi…
- au un fel de buzunar special în gât care îi permit să scoată un sunet asemănător cu cel al unei de tobe, care se poate auzi până la 2 km distanţă…
- este un bun înnotător…
- are o detentă de până la 2 metri.